Moțiunea de cenzură la adresa Guvernului Dăncilă a fost adoptată, astăzi, în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului.
Contactat telefonic, deputatul social-democrat Mircea Florin a declarat:
”A fost o luptă atât între partidele de dreapta și PSD, dar și între social-democrați. Este un moment bun de reculegere pentru liderii de la centru, un moment care ar trebui să-i determine să se aplece mai mult asupra unor decizii cu privire la alegerile făcute.
Sunt dezamăgit de faptul că unii parlamentari PSD au votat moțiunea, în ciuda faptului că am lucrat împreună cu ei și ne-am bazat pe colegii de partid. Probabil au avut și alte obligații”, a declarat deputatul PSD Mircea Florin.
În ceea ce privește viitorul Partidului Social Democrat, văzut din opoziție, deputatul s-a arătat mai îngrijorat de soarta României.
”Îmi e teamă de ceea ce se va întâmpla cu România. Sunt șase partide care vor fi nevoite să-și împartă sarcini, responsabilități, numiri de secretari de stat, prefecți în unele județe. Sunt foarte mulți pui la o cloșcă, numită Guvern!
Românii au ales ceva în 2016, iar acum, niște oameni care nu au câștigat, împreună cu niște oameni care au furat voturi, ajung să guverneze”, a mai declarat deputatul PSD.
Concret, din totalul de 464 de deputați și senatori, 399 au fost prezenți astăzi la vot. Au fost 254 de voturi – 3 nule și 242 valabil exprimate: 238 ”pentru”, 4 ”împotrivă” și zero abțineri.