Azi-dimineață, ca urmare a unei acțiuni de combatere a braconajului piscicol, jandarmii brăileni au surprins doi bărbați în timp ce pescuiau ilegal, în apele fluviului Dunărea, cu ajutorul unei plase de tip setcă în lungime de aproximativ 100 m. Cele două persoane au fost depistate în dreptul localității Tufești, din județul Brăila.
La vederea oamenilor legii aceștia au încercat să fugă cu ajutorul bărcii cu motor în care se aflau, însă fără succes. Ei au fost surpinși de intervenția rapidă a jandarmilor, ce s-a făcut cu ajutorul ambarcațiunii din dotarea Jandarmeriei Brăila.
Pe numele celor două persoane, jandarmii brăileni au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere sau folosire la pescuit de persoane neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, precum și a altor tipuri de unelte de pescuit comercial, în conformitate cu prevederile OUG nr. 23 din 2008 privind pescuitul și acvacultura.
De la persoanele depistate, jandarmii au ridicat în vederea continuării cercetărilor, o plasă de pescuit în lungime de aproximativ 100 m, o barcă din lemn și motorul acesteia.
Pe lângă consecințele penale rezultate din această activitate ilegală, cei doi au fost sancționați și pentru nerespectarea restricțiilor prevăzute de ordonanțele militare.