Programul social-filantropic „Ne înnoim de Sfintele Paşti“ la Brăila

În Arhiepiscopia Dunării de Jos, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, în preajma marilor sărbători creştine se derulează ample programe pastoral-misionare şi social-filantropice, îndreptate cu precădere către persoanele vârstnice, familiile cu mulţi copii sau spre semenii nevoiaşi şi marginalizaţi social. Un astfel de program, desfăşurat de peste zece ani prin Sectorul social-filantropic al Centrului eparhial, este cel prilejuit de marea sărbătoare a Învierii Domnului şi intitulat ”Ne înnoim de Sfintele Paşti”.

În perioada 3 – 13 aprilie 2023, peste 4700 de persoane vârstnice şi 2200 de copii, care provin din peste 500 de familii nevoiaşe cu mai mult de trei copii, primesc din partea Bisericii, pentru sfintele sărbători, alimente şi articole vestimentare şi încălţăminte în valoare de 550.000 lei. Din această valoare, Centrul Eparhial contribuie cu 60%, iar protopopiatele şi parohiile cu câte 20%.
Programul a debutat în protopopiatul Brăila, unde copiii din acest municipiu au avut prilejul de primi darurile special achiziţionate şi pregătite pentru ei.
Activitatea filantropică a constat în oferirea de articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte şi alte daruri pascale pentru 450 de copii nevoiaşi aflaţi în evidenţele parohiale ale unităţilor bisericeşti din cadrul protopopiatului Brăila.
Darurile achiziţionate au fost aduse la biserica ”Sfântul Dumitru” din cartierul Brăiliţa, unde au fost aşezate pe categorii de vârstă şi apoi oferite cu drag copiilor.
Bucuria preoţilor şi a voluntarilor a fost mare la întâlnirea acestor frumoși copii veniți direct de la școală pentru a-şi primi darurile de sărbători.
În aceste zile prepascale se defăşoară şi cealaltă componentă a acestui program prin care persoanele vârsnice, bolnave şi cu posibilităţi materiale reduse, primesc daruri din partea parohiilor prin preoţii şi voluntarii parohiali.

De la biserică, preoţii au mers la casele unor bătrâni bolnavi şi singuri pentru a le oferi pachete cu alimente de bază şi alte produse.Imagine

Imagine

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.