Puțin peste 60% dintre unitățile școlare din județul Brăila au autorizație sanitară

La sfârșitul lunii iunie a.c. în județul Brăila sunt 103 unități de învățământ cu personalitate juridică, care au 147 unități de învățământ arondate, ceea ce înseamnă un număr total de 250 de locații. Dintre acestea, potrivit directorului Direcției de Sănătate Publică Brăila, Gabriel Ciochină, doar 151 de unități de învățământ au autorizație sanitară, ceea ce înseamnă 60,4%. De asemenea, în Brăila funcționează și două facultăți, din care una deține autorizație sanitară de funcționare, iar cealaltă nu.

Datele au fost prezentate de directorul DSP Brăila în ședința Colegiului Prefectural din luna iunie, în cadrul unei informări cu privire la situația autorizării unităților de învățământ din județ. Acesta a mai afirmat că în cursul anului școlar 2021-2022 s-a înregistrat doar o solicitare pentru autorizare sanitară, dar după ce DSP a cerut completarea dosarului, unitatea școlară amintită nu a mai revenit cu completările cerute. 

„Directorul de școală este doar administrator. Autorizarea unităților de învățământ ține foarte mult și de autoritatea locală, cel care este proprietar și care finanțează investițiile, pentru că este vorba de investiții, începând de la apă potabilă, până la număr de toalete și alte condiții specifice, pe care școala trebuie să le îndeplinească. Investițiile sunt foarte mari și de aceea a trecut foarte mult timp și încă va mai trece până vom avea toate școlile autorizate din punct de vedere sanitar” a declarat Cătălin Canciu, inspectorul școlar general.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.