Rapid și-a luat revanșa în fața Dunării Brăila după înfrângerea de joi seara

Vineri, 12 august, în Sala Polivalentă Danubius din Brăila s-a jucat a doua partidă amicală între HC Dunărea Brăila și Rapid București. După victoria la limită de joi seara, scor 29-28, în meciul de vineri elevele lui Neven Hrupec s-au înclinat în fața campioanelor de la Rapid, scor 24-30 (11-16).

Dornice de revanșă după înfrângerea suferită cu o seară înainte, rapidistele au marcat rapid primele două goluri prin Fernandez și Badea, iar primul gol al Brăilei a fost înscris de Severin. Rapidistele s-au distanțat la 5-8, apoi 6-10 și 9-14, iar la pauză scorul a fost 11-16. 

Brăila a marcat primul gol al părții secunde, dar în minutul 43 bucureștencele s-au distanțat la 7 goluri, scor 17-24.  Brăila a dat semne că poate reveni și în minutul 54 s-a apropia la două goluri, scor 24-26. Finalul a fost al Rapidului care a marcat de 4 ori și scorul final a fost 24-30. 

Pentru HC Dunărea Brăila au marcat: Liscevik -5, Shteriova -4, Araujo -4, Severin -3, Lavko -3, Balog -2, Sazdovska -2, Da Rocha -1. Au mai jucat: Șerban și Pessoa – portari, Pisică, De Souza, Coteț. 

Pentru Rapid au marcat: Lacrabère 5, Buceschi 4, Gutiérrez 4, Lopez 3, Grozav 3, Badea 2, Fernandez 2, Ostase 2, Hernandez 2, Korsós 1, Espínola 1, Perianu 1.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.