Rata de promovare a examenului naţional de bacalaureat 2021 pentru județul Brăila, înregistrată în sesiunea august-septembrie, este de 28.06%

Ieri s-au afișat rezultatele la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului, iar rezulatele nu sunt tocmai bune. Promovabilitatea în rândul seriei curente, adică a elevilor care au absolvit liceul anul acesta, este de 32,64%. Din cei 239 prezenți la examen doar 78 candidați au reușit să promoveze și sunt trei unități de învățământ cu nu au avut niciun absolvent care a promovat. Acestea sunt: Liceul Tehnologic “Gh. K. Constantinescu”,  Liceul Tehnologic “Nicolae Oncescu” Ianca și Liceul Teoretic “C. Angelescu” Ianca.

În ceea ce privește promoțiile anterioare, aici rezultatele sunt și mai slabe, promovabilitatea fiind de 19.01%. Din cei 121 candidați prezenți la examen, doar 23 candidați au reușit să promoveze și sunt cinci licee cu 0% promovabilitate.

Per total, rata cumulată de promovare a absolvenților din seria curentă și seriile anterioare este de 28.06%.

La sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat s-au înscris 456 candidați, însă doar 360 s-au prezentat la probe, iar doi candidați au fost eliminați pentru tentativă de fraudă. Din totalul celor care au susținut examenul, doar 101 candidați au reușit să promoveze.

Pe unități de învățământ statistica se prezintă astfel: Colegiul Național Pedagogic “D. P. Perpessicius” – 100% promovabilitate (2 candidați au susținut examenul), Colegiul Național “Nicolae Bălcescu” – 75% (4 candidați au susținut examenul), Liceul Teoretic “Nicolae Iorga” – 75% (4 candidați au susținut examenul), Colegiul Național “Ana Aslan” – 57,14%, Liceul Tehnologic “Matei Basarab” Măxineni – 55,56%, Liceul cu Program Sportiv – 45,71%, Liceul Teoretic “Panait Cerna” – 36,67%, Liceul Tehnologic “Nicolae Titulescu” Însurăței – 35,29%, Liceul Teoretic “Mihail Sebastian” – 34,29%, Liceul Tehnologic “Grigore Moisil” – 23,08%, Colegiul Tehnic “C. D. Nenițescu” – 23,08%, Liceul de Arte Hariclea Darclee – 22,73%, Liceul Tehnologic “Gh. K. Constantinescu” – 22,22%, Colegiul Economic “Ion Ghica” – 21,26%, Liceul Teoretic “G. Vâslan” Făurei – 20%, Liceul Teoretic “C. Angelescu” Ianca – 16,67%, Colegiul Tehnologic “Ed. Nicolau” Brăila – 13,64%, Liceul Tehnologic “Panait Istrati” – 12,90% Liceul Tehnologic “Nicolae Oncescu” Ianca – 12,50%, Liceul Tehnologic “Anghel Saligny” – 9,09%.

 

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.