Remorci neînmatriculate descoperite de polițiștii de frontieră brăileni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brăila, efectuează cercetări cu privire la doi cetățeni români, identificați în trafic la volanul unor autovehicule, ce aveau atașate remorci neînmatriculate.

La sfârșitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila – I.T.P.F. Iași au oprit în trafic pentru control, pe DJ212, un ansamblu rutier, format dintr-o autoutilitară înmatriculată în România și o remorcă, condus de un cetățean român, în vârstă de 45 de ani. Remorca atașată nu avea aplicate plăcuțe cu număr de înmatriculare.

De asemenea, cu ocazia efectuării unor misiuni specifice în zona de competență, polițiștii de frontieră brăileni au identificat în trafic, un cetățean român, în vârstă de 50 de ani, care conducea un tractor ce avea atașate două remorci, dintre care una era neînmatriculată.

În urma verificărilor specifice efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat în ambele cazuri, ca remorcile atașate nu sunt înmatriculate.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.