Reprezentanții ISU Brăila vor fi prezenți în locurile unde se vor desfășura manifestările religioase cu ocazia sărbătoririi creștine a Botezului Domnului

În data de 06.01.2023, la Catedrala ”Nașterea Domnului” și pe Faleza Dunării se vor desfășura manifestări religioase cu ocazia sărbătoririi creștine a Botezului Domnului (Boboteaza).

Începând cu ora 07.30, un echipaj SMURD va fi prezent la Catedrala ”Nașterea Domnului” pentru asigurarea asistenței medicale pe timpul oficierii slujbei Sfintei Liturghii, ulterior acesta se va deplasa pe Faleza Dunării, unde împreună cu echipajul de scafandrii și o ambarcațiune vor asigura misiunile specifice pe timpul oficierii slujbei de sfințire a apelor și lansării Sfintei Cruci în apele Dunării.

Având în vedere gradul sporit de vulnerabilitate la incendiu al lăcaşurilor de cult, reprezentanții ISU Dunărea Brăila vă recomandă respectarea următoarelor măsuri de apărare împotriva incendiilor:

– accesul credincioşilor în incinta lăcaşului de cult va fi permis în limita capacităţii bisericii;

– menţinerea uşilor de acces/evacuare în poziţie deschisă, în mod obligatoriu, pe timpul slujbelor religioase. În condiţiile unui număr foarte mare de credincioşi se recomandă desfăşurarea slujbelor religioase în exteriorul bisericii;

– parcarea autoturismelor persoanale se va face astfel încât să nu se blocheze hidranţii de incendiu  sau căile de acces pentru autospecialele de intervenţie;

– aprinderea şi aşezarea lumânarilor se va face numai în locurile special amenajate în acest sens;

– stingerea lumânărilor la terminarea activităţilor şi evacuarea resturilor în locuri sigure, în afara bisericii;

– dotarea lăcaşurilor de cult cu mijloace de primă intervenţie şi menţinerea acestora în stare permanentă de funcţionare.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.