România, lovită de un val de aer polar: lapoviță, ninsoare și ger

Vremea s-a schimbat radical, în ultimele zile, o informare meteo de ninsori și lapoviță fiind valabilă pentru toată țara. 

„Pentru mai multe regiuni ale țării, respectiv Banat, Crișana, Transilvania, Oltenia și vestul Moldovei, ne așteptăm ca precipitațiile să se extindă ca arie. Până joi seara, se vor acumula cantități însemnate de apă, undeva la 10-15 litri și izolat peste 20 de litri.

În zonele montane aferente acestor regiuni, așteptăm să predomine ninsori, așa încât se va depună un strat de zăpadă în zonele montane, mai ales în Carpații Occidentali, dar și prin Carpații Meridionali. De altfel, cam în toate masivele va ninge până joi seară. 

ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Vom avea parte chiar și de lapoviță și ninsoare

Ne așteptăm ca temperaturile să fie mai coborâte, dar apropiate de cele obișnuite, specifice acestei perioade. 

Dacă până acum ne-am bucurat de o vreme destul de caldă, joi și vineri avem parte de un regim termic destul de apropiat de normal.

Acest lucru înseamnă că nu mai depășim 10 grade pe nicăieri prin țară, poate 10-11 grade prin partea de nord-vest. 

Pornim de la 3-4 grade prin nordul Moldovei și estul Transilvaniei. O vreme așadar mai rece în următoarele două zile și temperaturile minime coboară destul de mult. 

Vineri dimineață, sâmbătă dimineață și chiar duminică dimineață, ne așteptăm ca în nordul, centrul și în estul țării să fie temperaturi negative, între -6 și 4 grade, în general, dar cu posibile temperaturi mai coborâte în estul Transilvaniei, unde am putea avea chiar -8 spre -9 grade.

Prognoza meteo pe 4 săptămâni. Martie, luna extremelor. De la primăvară la iarnă autentică

Deci ninsori la munte, iar în restul țării, ploi, mai multe în jumătatea de vest a țării, Banat, Crișana, Transilvania și Oltenia. Acolo se vor acumula cantități însemnate de apă, în rest, ploile sunt puține și slabe.”, a spus meteorologul ANM Mihai Hușiu, a un post TV.

”În Capitală, temperatura maximă de astăzi va fi de 7-9 grade.

Vineri, vor fi cel mult 10 grade, urmând ca, în weekend, vremea să se amelioreze, să devină în general frumoasă, iar temperaturile să marcheze o creștere semnificativă.

Duminică, ne așteptăm chiar la 16-17 grade, în partea de vest a țării.”, a mai spus meteorologul. 

 

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.