CNAIR S.A. a semnat contractul pentru „Elaborarea Studiului de Fezabilitate și Proiect Tehnic de Execuție pentru obiectivul Drum Expres Buzău-Brăila” cu firma Ingineria Especializada Obra Civil E Industrial S.A.. Contractul are o durată de 24 de luni, iar valoarea este de 16.591.031,97 lei, fără TVA.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a elaborat și depus în data de 19 decembrie 2018 Aplicația de Finanțare pentru proiectul „Elaborare studiu de fezabilitate și proiect tehnic de execuție pentru Drumul Expres Buzău-Brăila”  în vederea obținerii de finanțare nerambursabilă alocată prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, în cadrul Axei Prioritare 2-Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil şi eficient, Componenta 1, Obiectiv Specific 2.1-Apel de proiecte pentru Dezvoltarea Infrastructurii Rutiere-proiecte noi de investiții, Operațiunea- Creșterea mobilității pe rețeaua rutieră TEN-T globală.

Obiectivul general al proiectului, ca parte din reteaua TEN-T Globală este îmbunătățirea competitivității economice a României prin dezvoltarea infrastructurii de transport care facilitează integrarea economică în UE, contribuind astfel la dezvoltarea pieții interne cu scopul de a crea condițiile pentru creșterea volumului investițiilor, promovarea transportului durabil și a coeziunii în rețeaua de drumuri europene.

Articolul precedentFenomene meteo care au creat probleme în trafic în județul Brăila
Articolul următorHoţii de lemne au fost prinşi în flagrant de poliţiştii din cadrul Postului Comunal Râmnicelu