Serviciul de Ambulanță Județean Brăila a primit două autospeciale de tip C destinate intervenției medicale de urgență la cel mai înalt nivel și transportului medical asistat de un medic.
În luna ianuarie a acestui an, Brăila a mai primit 7 ambulanțe și există promisiunea ca până la sfârșitul anului să mai primească încă un lot de ambulanțe de tip A și B.
”Sunt 20 de ambulanțe toate, care ar trebui să intre în parcul auto. Cu bucurie vă spun că este jumătate din parcul de mașini. Sperăm ca pe viitor ambulanțele să fie înlocuite la 5-6 ani, pentru că în prezent acestea se înlocuiesc la 12 ani. Noi le întreținem foarte bine, colegii le îngrijesc și pe cele noi, dar și pe cele vechi”, a declarat managerul SAJ Brăila, Viorica Iuga.
La primirea ambulanțelor a participat și președintele Consiliului Județean Brăila, Iulian Chiriac, care a promis că va veni mereu în ajutorul serviciului, atunci când vor fi necesare intervenții, chiar și în ceea ce privește investițiile.
”Din punctul meu de vedere, nu va fi ultimul lot pe anul acesta și o să facem în continuare lobby ca Serviciul Județean de Ambulanță Brăila să primească în continuare ambulanțe noi. O să mai facem câteva investiții pentru SAJ, astfel încât personalul să-și desfășoare activitatea în cele mai bune condiții”, a declarat președințele Consiliului Județean, Iulian Chiriac.