Sancționați contravențional pentru nerespectarea măsurilor privind răspândirea și limitarea infectării cu virusul SARS-COV-2

Poliţiştii brăileni împreună cu jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră și pompieri desfășoară permanent acțiuni de verificare, pe raza județului Brăila, privind  modul de respectare a măsurii izolării sau carantinării la domiciliu, de către cetățeni.

Astfel, în cursul zilei de ieri au fost depistate 11 persoane, care nu au respectat măsura carantinării ce fusese dispusă anterior, aceștia fiind sancționați contravențional cu amendă, în valoare totală de 17.000 de lei, conform prevederilor Legii 55/2020.

Totodată, în noaptea de 28 spre 29 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică au organizat și desfășurat, pe raza municipiului Brăila, o acțiune privind verificarea modului de respectare de către societățile comerciale a prevederilor impuse în această perioadă. Astfel, polițiștii au verificat peste 20 de societăți comerciale, fiind aplicate patru sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.000 de lei conform prevederilor Legii 55/2020, două dintre societăți având regim în domeniul jocurilor de noroc și două funcționând în regim non-stop.

”Precizăm că în această perioadă programul de funcționare al societăților comerciale/operatorilor economici, indiferent de natura acestora, este 05:00-22:00. Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție individuală și interdicțiie impuse în această perioadă!” transmit polițiștii brăileni.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.