Sărbătorile se petrec în familie. Tu știi unde este copilul tău?

În contextul sărbătorilor de iarnă, Poliția Română derulează, până în data de 7 ianuarie 2022, o campanie vizând creșterea gradului de conștientizare cu privire la riscurile asociate plecărilor voluntare din familie și centrele de protecție.

Sub sloganul ”Sărbătorile se petrec în familie. Tu știi unde este copilul tău?”, activitățile vor urmări responsabilizarea părinților/tutorilor legali asupra obligației de a ocroti minorii sub toate aspectele, creșterea gradului de informare a minorilor asupra riscurilor inerente plecării de acasă sau din instituțiile de ocrotire, dar și informarea publicului larg asupra riscurilor la care se expun minorii care pleacă de acasă sau din centre.

Mesajele preventive vor fi transmise atât în cadrul unor întâlniri directe cu grupurile țintă, cât și prin intermediul rețelelor de socializare populare în rândul tinerilor.

Disparițiile de minori sunt un subiect de mare impact, care generează o emoție puternică în rândul comunității, atenția fiind concentrată în jurul ipostazelor victimale în care se pot regăsi copiii.

Atât datele înregistrate la nivelul Poliției Române, cât și studiile efectuate pe acest subiect au evidențiat faptul că, în cele mai multe cazuri, este vorba despre plecări voluntare din familie sau din centrele de ocrotire, toate având la bază cauze circumscrise sferei emoționale: neînțelegeri cu părinții, interdicții, nevoia de a atrage atenția, respectiv implicarea în relațiile amoroase neacceptate în mediul familial.

În vederea prevenirii unor situații cu risc ridicat de victimizare, polițiștii adresează următoarele recomandări:

 PENTRU ADULȚI

  1. Supravegheați-vă în permanență copiii și cunoașteți anturajul acestora, preocupările, locurile pe care le frecventează!
  2. Îmbrăcați copiii cu haine deschise la culoare atunci când se deplasează după înserat și respectați mereu regulile de circulație când sunteți împreună, pentru a fi un bun exemplu pe viitor!
  3. Mențineți o bună comunicare cu minorii pentru a putea afla din timp problemele cu care se confruntă, nevoile și temerile lor!
  4. Dacă vedeți pe stradă un minor neînsoțit, stingher, întrebați-l dacă are nevoie de ajutor! Rețineți semnalmentele lui și, în cazul unei alerte de dispariție de minori,  transmiteți autorităților informațiile deținute!

 PENTRU COPII

  1. Atunci când doriți să plecați la colindat, mergeți în grup, de preferat însoțiți de un adult, evitând casele necunoscuților sau traseele prea lungi care nu sunt intens circulate sau bine iluminate!
  2. Refuzați alcoolul!
  3. Nu vă jucați cu materiale pirotehnice (petarde)!
  4. Reacționați calm în cazul în care sunteți provocați și, în niciun caz, nu răspundeți cu violență la agresivitatea altor copii! Dacă vă simțiți în pericol, cereți ajutorul adulților sau, la nevoie, sunați la 112!
  5. Aveți grijă la autovehicule, respectați regulile de circulație și deplasați-vă doar pe trotuare!
  6. Nu discutați cu străinii și nu consumați dulciuri sau sucuri oferite de către aceștia!
  7. Nu vă urcați în mașinile necunoscuților și nu îi însoțiți pe stradă, indiferent de motivul invocat!
  8. Nu plecați de acasă fără acordul părinților/adulților din familia voastră! Anunțați-i unde mergeți, cu cine și până când stați!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.