Șase goluri în meciul dintre CS Făurei și Viitorul Ianca

Sâmbătă, pe stadionul orășenesc din Făurei a avut loc derby-ul echipelor brăilene de Liga a 3-a, între CS Făurei și Viitorul Ianca. A fost un meci în care s-a consemnat revenirea lui Bănel Nicoliță în echipa de la Făurei. Meciul a fost unul spectaculos, cu răsturnări de scor și șase goluri. 

CS Făurei a deschis scorul în minutul 10. Stelică Nicoliță a trimis o pasă de pe stânga pe dreapta pentru Niță, acesta a pasat cu călcâiul în spate pentru Marius Mocanu, care a șutat pe șis de la 10 metri lateral dreapta, mingea a fost deviată cu piciorul de portarul Stroe, dar a intrat în poartă, 1-0. În minutul 15 Popa a trimis o pasă în adâncime pentru Marius Coman, acesta a pătruns în careu și a șutat din 8 metri, pe lângă portarul Toma, la colțul lung, 1-1. În minutul 19, Viitorul Ianca a trecut la conducere. După o lovitură liberă din propria jumătate de teren executată de Irimia, mingea a ajuns la Coman, care a pivotat la 25 de metri și i-a pasat lui Rareș Cristea. Acesta a pătruns în careu și a șutat de la 10 metri peste portarul gazdelor, ieșit în întâmpinare, 2-1. Doar două minute au fost oaspeții în avantaj. Imediat după repunerea de la centrul terenului, Niță a trimis o pasă lungă în careul advers, pentru Stelică Nicoliță, iar acesta a fost faultat în careu și arbitrul a dictat penalty. Silviu Moise a executat lovitura de pedeapsă, în dreapta Lui Stroe, acesta a atins mingea dar nu a putut să o respingă, 2-2. Deși au mai fost ocazii, până la pauză nu s-a mai marcat și după primele 45 de minute scorul a fost egal, 2-2.

În minutul 62 Popa a aruncat o minge în dreapta pentru Leonard Coteț, acesta a intrat în careu și a șutat de la 9 metri, lateral, sub bara transversală, 2-3. În minutul 90+3 gazdele au retabilit egalitatea. Bădilaș l-a faultat la 25 de metri lateral dreapta pe Niță. Bănel Nicoliță a executat lovitura liberă și a centrat în careu, iar Ionuț Comșa a reluat cu capul din 8 metri, în dreapta portarului Stroe, 3-3.

CS Făurei: Toma – Mocanu, Agache, B. Nicoliță, V. Ion – G. Niță, Chihaia, Bălan, Gherghișan – S. Moise, S. Nicoliță. Au mai intrat: Comșa.

Viitorul Ianca: Stroe – Coteț, Popa, Postolea, Bădilaș, Sava, Irimia, A. Radu, A. Crăciun, M. Coman, R. Cristea. A mai jucat Gorgovan.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.