Scandal într-o benzinărie din localitatea Albina

Duminică seara, pe fondul consumului de alcool, patru persoane au intrat în conflict, iar unul dintre tineri l-a lovit cu pumnii pe altul. Poliţiştii au intervenit şi au stabilit că un tânăr din comuna Unirea a condus un vehicul pe DE 584, sub influenţa alcoolului. Cei patru au primit amenzi în valoare de 2.000 de lei fiecare, în cauză fiind întocmite şi dosare penale.

De la prea multă băutură, patru tineri au intrat în conflict, la o staţie PECO situată pe DE 584, în localitatea Albin. Incidentul s-a produs duminică seara, iar poliţiştii au intervenit pentru a-i liniştit pe tinerii puşi pe scandal. S-a stabilit că un tânăr din comuna Unirea a condus autoturismul deşi era băut.

Potrivit informaţiilor transmise de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, duminică seara, la ora 20.45, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că în incinta unei staţii PECO de pe raza localităţii Albina, există un conflict între mai multe persoane.

“Poliţiştii s-au deplasat de îndată la faţa locului, unde i-au identificat pe patru tineri cu vârstele cuprinse între 24 şi 28 de ani, din Brăila şi din comuna Unirea, care se aflau într-o stare vădită de ebrietate. Aceştia au fost conduşi la sediul poliţiei în vederea lămuririi situaţiei de fapt, stabilindu-se faptul că unul dintre tineri ar fi fost lovit cu pumnul în zona feţei de către un alt brăilean”, a precizat inspector de poliție Laura Belciugan, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că unul dintre cei 4, în vârstă de 27 de ani, din localitatea Unirea, a condus un vehicul pe DE 584, sub influenţa alcoolului. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat că avea o îmbibaţie alcoolică de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Cei patru au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 de lei fiecare, conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Totodată, au fost întocmite dosare penale şi se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.