Școala verde din viitor: abilități digitale și educație despre mediu pentru 562 de copii din cluburile CODE Kids

562 de copii, majoritatea din mediul rural, au absolvit Școala verde din viitor, un program educațional derulat de Fundația Vodafone România și Fundația Progress. 217 de copii cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani și-au format abilități digitale prin joc, în activități online, pe platforma de conținut educațional www.scoaladinviitor.ro și întâlniri săptămânale în cluburile CODE Kids organizate în  bibliotecile publice. Alți 345 de copii cu vârste cuprinse între 10 și 16 ani au participat la cursuri online pe teme de ecologie și au fost inițiați în limbajul de programare Scratch pentru ca mai apoi să construiască proiecte digitale creative de economisire a energiei și a apei, sau de reducere a risipei alimentare și a consumului de plastic din viața de zi cu zi.

Toți participanții au primit cărți și jocuri educative, iar nouă dintre cele mai bune proiecte au fost recompensate cu premii constând în calculatoare, televizoare, imprimante, telefoane și tablete. Valoarea totală a premiilor este de 42.500 de lei.

Conform analizei de impact SROI (Social Return on Investment), la fiecare leu investit în acest program, beneficiul generat echivalează cu 3 lei. Raportul a fost stabilit pe baza metodologiei Social Return on Investment (SROI) dezvoltată de Fundația Progress care analizează măsura în care investițiile cu impact social sunt eficiente din punct de vedere economic în urma consultării stakeholderilor și utilizând indicatori de rezultat agreați internațional. Rezultatul reflectă, astfel, o alocare eficientă a resurselor și responsabilitate în relația cu toate părțile implicate.

Școala verde din viitor este un parteneriat între Fundația Vodafone România și Fundația Progress, prin intermediul căruia copiii din cluburile CODE Kids accesează resursele educaționale de pe platforma Școala din viitor și sunt angrenați în găsirea unor soluții verzi pentru comunitățile în care trăiesc.

Școala din viitor face parte din programul Skills Upload Jr. – o inițiativă a Fundațiilor Vodafone din 11 țări, creată pentru a-i încuraja pe educatori și elevi să își dezvolte gândirea critică și să utilizeze în mod creativ tehnologiile digitale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.