Se modifică trasele tuturor trenurilor care tranzitează secția de circulație Buzău – Făurei

Pentru efectuarea de către CNCF CFR SA a unor lucrări la infrastructura feroviară pe secția Buzău – Cilibia – Făurei, începând cu data de 14 martie 2022, se modifică trasele tuturor trenurilor care tranzitează secția de circulație Buzău – Făurei, astfel încât să nu se afecteze orarul de circulație al trenurilor care circula dincolo de stația Buzău, spre București sau spre Focșani – Mărășești.

”Atenționăm publicul călător ca trenurile InterRegionale 1570, 1572, 1574, 1576, 1732 si 1862 precum și trenurile Regio 5104, 7360, 7366, 7565, 7570, 7573 si 7574 vor pleca din stații mai devreme cu până la 10 minute față de orele de plecare actuale. Atașăm la prezentul comunicat tablourile cu sosirile și plecările acestor trenuri din stațiile care deservesc stațiile mari de cale ferată (Galați, Barboși, Brăila, Ianca, Făurei, Buzău, Mărășești, Liești și Tecuci). Menționăm că pentru buna deservire a publicului călător, s-a realizat menținerea la legătura a trenurilor în nodurile de cale ferată Barboși, Făurei și Buzău” se menționează într-un comunicat al CFR Călători.

Astfel, au fost modificate plecările trenurilor din stațiile Galați, Buzău, Mărășești conform tabelului de mai jos.

IR 1570 Galaţi pl.05.11 – Bucureşti Nord sos.09.03 R 5104 devine 13704 Mărăşeşti pl.11.21 – Galaţi sos.16.01
IR 1571 Bucureşti Nord pl.05.30 – Galaţi sos.09.19 R 5106 devine 13706 Galaţi pl.10.25 – Adjud sos.16.07
IR 1572 Galaţi pl.08.28 – Bucureşti Nord sos.12.21 R 7360 devine 13760 Galaţi pl.04.35 – Buzău sos.07.06
IR 1573 Bucureşti Nord pl.08.16 – Galaţi sos.12.21  R 7361 devine 13761 Buzău pl.03.50 – Galaţi sos.06.51
IR 1574 Galaţi pl.14.37 – Bucureşti Nord sos.18.29, R 7362 devine 13762 Galaţi pl.05.50 – Buzău sos.08.25
IR 1575 Bucureşti Nord pl.13.16 – Galaţi sos.17.07 R 7363 devine 13763 Buzău pl.15.31 – Galaţi sos.18.10
IR 1576 Galaţi pl.17.41 – Bucureşti Nord sos.21.34 R 7364 devine 13764 Galaţi pl.15.30 – Buzău sos.18.19
IR 1577 Bucureşti Nord pl.18.00 – Galaţi sos.21.52 R 7365 devine 13765 Buzău pl.19.30 – Galaţi sos.22.26
IR 1730 Braşov pl.17.16 – Galaţi sos.22.41 R 7366 devine 13766 Buzău pl.19.40 – Galaţi sos.22.10
IR 1732 Galaţi pl.06.40 – Braşov sos.12.02 R 7402 devine 13702 Făurei pl.05.05 – Buzău sos.05.49
IR 1861 Buzău pl.03.45 – Constanţa sos.06.39 R 7371 devine 13771 Făurei pl.06.14  – Galaţi sos.08.01
IR 1862 Constanţa pl.21.12 – Buzău sos.00.15 R 7565 devine 13705 Mărăşeşti pl.02.46 – Galaţi sos.05.22
R 8201 Buzău pl.07.39 – Constanţa sos.12.06 R 7570 devine 13770 Galaţi pl.14.28 – Mărăşeşti 17.00
R 8202 Constanţa pl.07.50 – Buzău sos.12.05 R 7573 devine 13773 Mărăşeşti pl.15.46 – Galaţi sos.18.18
R 8203 Buzău pl.16.25 – Constanţa sos.20.33 R 7574 devine 13774 Galaţi pl.17.32 – Mărăşeşti 20.06
R 8204 Constanţa pl.17.40 – Buzău sos.21.54  

 

Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să se adreseze personalului nostru din stații, să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro sau să ne contacteze la numerele de telefon: 0731990861, 0731990864, 0731990871 sau 0731990873.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.