Șeful de post din comuna Cireșu depistat băut la volan

Vineri seara, în jurul orei 18:00, politiștii brăileni l-au depistat în trafic pe un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din Brăila, în timp ce conducea o mașină, proprietate personală, pe strada Celulozei din cartierul Călărași IV al municipiului Brăila, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul în cauză este chiar șeful de post de la Postul comunal de poliție din comuna Cireșu, agent șef poliție Sorin Pirpiliu. 

În urma testarii sale cu aparatul etilotest, polițiștii au constatat că acesta avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 0,92 mg/l. Acesta a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză va fi întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Totodată, conducerea IPJ Brăila a dispus cercetarea sa prealabilă, urmând a fi luate măsurile legale în consecință.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.