Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a făcut o vizită pe şantierul podului Brăila – Tulcea şi a afirmat că acesta trebuie dat în circulaţie la sfârşitul acestui an pe anumite variante. El a explicat că au fost probleme de tip tehnic şi că unele soluţii pot fi acceptate de beneficiar, o parte nu.

Grindeanu a spus că Podul trebuie să fie dat în circulaţie la sfârşitul acestui an pe anumite variante. Pe celelalte, în mod normal, undeva în vara anului 2023, şi anume varianta spre Jijila şi totodată ştiţi că anul viitor trebuie să fie dat în circulaţie drumul expres Galaţi – Brăila, iar descărcarea de pe acest pod vine în acel drum expres. 

”Discuţiile între oamenii tehnici din CNAIR şi cei din companie au avut loc săptămâna trecută. O parte din aceste soluţii pot fi acceptate de către beneficiar, o altă parte nu. Ceea ce nu se poate accepta, pentru că nu ai cadrul legal să accepţi aceste lucruri, se va merge aproape sigur în instanţă şi instanţa va hotărî”, a adăugat ministrul Transporturilor.

Întrebat dacă s-a ajuns la un compromis şi vor fi încheiate contracte adiţionale, Sorin Grindeanu a răspuns că atât cât permite legislaţia şi atâta timp cât cei din CNAIR vor accepta că acele soluţii sunt mai bune şi că pot fi îmbunătăţite, faţă de cele iniţiale şi că ajută, sunt acceptate şi se înscriu în cadrul legal, lucrurile sunt în regulă. 

“Cu toţii vedem că este o lucrare, totuşi, impresionantă. E pentru prima oară cred că în România modernă se construieşte aşa ceva. E una din construcţiile, unul din proiectele importante în Europa, chiar, în acest moment. Nu sunt pesimist din fire. Îmi doresc ca acest grafic să fie şi pus în practică. În urmă cu două săptămâni, când eram la Timişoara și apăruse această chestiune legată de 2025. Şi m-a întrebat normal presa şi acolo am şi spus atunci şi nu am de ce să am impresia că vorbim cu oameni cu dublă personalitate. Una e când venim aici şi se dau anumite declaraţii pe care le-aţi văzut cu toţii şi alta e pe hârtii”, a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. 

Viceprim-ministrul Sorin Grindeanu a precizat că în această săptămână vor fi emise noi certificate negative pentru companiile care au lucrări de infrastructură şi care nu respectă graficul de lucrări.

“Apropo de acest angajament, vreau să vă spun că nu vorbim de o firmă de apartament. Compania aceasta e una din cele mai mari companii care îşi desfăşoară activitatea în România, au multe proiecte în România, în continuare îşi doresc să aibă proiecte în ţara noastră, pe infrastructură, în continuare beneficiază, atâta timp cât se înscriu la ceea ce se angajează, de sprijinul beneficiarilor.

Dar atâta timp cât e un contract, acel contract trebuie dus la bun sfârşit. Săptămâna aceasta, pe final, o să emitem un nou rând de certificate negative. Aşa cum ştiţi, e termenul din trei în trei luni. CNAIR are şi alte companii, fără să le nominalizez, dar le ştiţi foarte bine, care, spre deosebire totuşi de compania de aici, chiar nu fac nimic şi unde în perioada următoare, după acest rând de certificate negative, vom lua decizii, fiindcă nu se poate să se mai continue în acest mod”, a explicat Grindeanu.

 

Articolul precedentCaricaturistul Costel Pătrășcan, invitat al Festivalului Național de Comedie
Articolul următorTraian Băsescu, afaceri cu iz rusesc. Bani și influență la cel mai înalt nivel – suspiciuni grave asupra firmei Euroconstruct. Pe cine finanțează MOSCOVA? Și de ce