Spectacolul MAME, al Teatrului Fani Tardini din Galați prezent sâmbătă la Festivalul de Teatru de la Brăila

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați prezintă spectacolul MAME la Festivalul Internațional de Teatru și Arte Performative – DIALOG, aflat în desfășurare la Brăila. Reprezentația va avea loc sâmbătă, 2 octombrie 2021, la ora 18:00, la Teatrul „Maria Filotti” (Sala Mare). MAME este un spectacol în regia lui Cristian Ban și scenografia Iuliei Gherghescu, și a avut premiera în anul 2020 la Teatrului Dramatic „Fani Tardini”.

Pentru spectacolul MAME, Cristian Ban a fost nominalizat în anul 2021 la Premiul UNITER pentru cea mai bună regie.

MAME este o creație colectivă bazată pe amintirile din copilărie ale actorilor din distribuție și pe relațiile acestora cu mamele din viața reală. Patru femei anonime, despre care nimeni nu știa nimic, devin personajele principale în acest spectacol despre memorie, copilărie, bătrânețe și ceea ce ne unește pe toți când auzim sau pronunțăm cuvântul mama.

În distribuție: Svetlana Friptu (Mama lui Radu), Radu Horghidan (Radu), Ana Maria Ciucanu (Mama lui Ionuț), Ionuț Moldoveanu (Ionuț), Elena Anghel (Mama lui Ștefan), Ștefan Forir (Ștefan), Oana Mogoș (Mama lui Răzvan) și Răzvan Clopoțel (Răzvan).

Spectacolul MAME durează o oră și jumătate și este nerecomandat minorilor cu vârsta sub 12 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.