Sprijin spiritual şi material pentru o văduvă cu şaşe copii

Parohia „Sfânta Filofteia” din municipiul Brăila a venit în ajutorul unei văduve cu şase copii, a cărei casă a fost afectată grav de un incendiu survenit în noaptea de 10 noiembrie.

De la instalaţia electrică foarte veche, s-a declanşat un incendiu care a distrus în totalitate acoperişul casei şi tot ce exista în cele trei camere ale casei.

Preoţii şi voluntarii parohiali s-au mobilizat imediat, iar după o evaluare a pagubelor, în şedinţa Consiliului parohial, s-a analizat şi s-a aprobat ajutorarea familiei în regim de urgenţă cu materialele de construcţie necesare refacerii acoperişului şi a camerelor pentru locuit.

După finalizarea lucrărilor de construcţie, tot prin grija acestei parohii se va achiziţiona şi o parte din mobilierul necesar.

Zilnic, preoţii sunt pe acest şantier, oferind familiei încercate consiliere spirituală şi sprijin material pentru a putea trece mai uşor peste această grea situaţie şi a avea încredere că, până la sosirea sărbătorilor, vor putea locui în casa amenajată aşa cum se cuvine.

Imagine

 

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.