BILANȚUL OFICIAL al cazurilor de infecție cu COVID-19 a ajuns la 168

Până astăzi, 16 martie, la ora 18.00, pe teritoriul României, au fost confirmate 168 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cei 168 de cetățeni care au contactat virusul, 9 sunt declarați vindecați și au fost externați.

De la ultima informare, au fost confirmate 10 cazuri noi, după cum urmează: 4 în București, 2 în Ilfov și câte unul în Constanța, Teleorman, Neamț și Mureș.

Toate persoanele nou confirmate pozitiv la COVID-19 sunt fie contacți ale unor cazuri pozitive, fie persoane aflate în carantină. Cele 10 persoane au vârsta cuprinsă între 21 de ani și 63 de ani.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3.078 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 14.845 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.708 teste. Dintre acestea, 3.540  au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19. Testele au fost prelucrate în 7 unități sanitare din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Iași și Constanța.

Până în prezent, au fost înregistrate 36 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 16 martie 2020, au fost raportate 51.771  de cazuri în UE/SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

ŢARA

CAZURI CONFIRMATE

DECEDAȚI

VINDECAŢI*

Italia

23.980  (+6.230)

1.811  (+370)

2.335   (+369)

Spania

7.753   (+2.000)

288   (+152)

517    

Franţa

5.423   (+924)

127     (+36)

12

Germania

4.838  (+1.043)

12       (+4)

46       

Regatul Unit

1.391   (+251)

35     (+14)

21      (+2)

 

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 16 MARTIE 2020

CAZURI CONFIRMATE

DECEDAȚI

VINDECAȚI*

 

167.414   (+16.051)

6.507 (+749)

77.257  (+5563)

 

*conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/

* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 15-16 martie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.