Vestigii din Epoca de piatră descoperite în zona în care se va construi Podul peste Dunăre

muzeu3
Cercetarea arheologică preventivă efectuată de Muzeul Brăilei ''Carol I'' în zona unde se va construirea Podului suspendat peste Dunăre a dus la descoperirea de vestigii din Epoca de piatră, datate din anii 4.700-4.500 înainte de Hristos.
Aceste informații au fost făcute publice de șeful Secției Istorie din cadrul Muzeului Brăilei, dr. Stănică Pandrea, în cadrul conferinței „Cercetări arheologice preventive în situl de la Brăilița – zona afectată de Podul suspendat peste Dunăre".
Rezultatele preliminare ale cercetărilor arheologice preventive efectuate pentru realizarea Podului peste Dunăre, cel mai important proiect de infrastructură demarat în estul României după 1989, au fost prezentate de coordonatorul cercetării, dr. Stănică Pandrea, în cadrul unei conferințe dedicate împlinirii a 651 de ani de atestare documentară a Brăilei, 20 ianuarie 1368 - 20 ianuarie 2019.
"Cercetarea arheologică preventivă pentru acest proiect s-a făcut având în vedere că o bună parte din traiectoria viitoarei rețele de șosea și pod trece prin fosta luncă inundabilă a Dunării. Pe tronsonul cuprins între km 0 + 500 și 0 + 140, drumul traversează situl arheologic de la Brăilița, clasat în lista monumentelor istorice. În această zonă, nicio intervenție la nivelul solului și a subsolului nu se poate face fără o cercetare arheologică preventivă. Al doilea motiv pentru care s-a făcut cercetarea arheologică preventivă este acela că, în anul 2015, când Compania Națională de Drumuri, astăzi Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a finanțat diagnosticul arheologic al zonei, pe acest teren am descoperit câteva fragmente de la urne funerare datate din secolele VIII-X după Hristos", a explicat șeful Secției Istorie din cadrul Muzeului Brăilei, dr. Stănică Pandrea.
Cercetarea de teren a început pe 7 august și s-a încheiat pe 22 octombrie 2018. Inițial, prin contract, suprafața care trebuia cercetată era de 18.460 mp, dar în momentul în care s-au început cercetările, la solicitarea constructorului, Muzeul Brăilei a acceptat să efectueze săpăturile pe o suprafață de 40.861 mp.
"Sunt, practic, patru hectare de pământ săpate integral, de la nivelul solului, până la minus 1,20 metri adâncime, numai în câteva luni, o activitate extraordinară. Activitatea noastră a fost apreciată de Ministerul Culturii și, pe 3 decembrie 2018, Direcția de Cultură a județului Brăila a eliberat certificatul de descărcare de sarcină arheologică. Practic, constructorul are terenul liber de sarcină arheologică și se poate apuca oricând de lucrare. Situația a fost foarte delicată, deoarece exproprierea s-a făcut abia după 1 noiembrie 2018, iar noi am terminat cercetările pe 22 octombrie. În mod firesc, nimeni nu te lasă să intri pe terenul lui și să-l răscolești, omul fiind încă proprietar. Trebuie să recunosc că ne-a fost de mare ajutor activitatea depusă de primarul municipiului și de președintele CJ Brăila, care au mers și au discutat personal cu proprietari și au reușit să-i convingă să ne lase să intrăm și să săpăm terenul", a spus Pandrea.
Complexele arheologice descoperite sunt concentrate pe mai multe zone, în funcție de epoca din care datează, respectiv Neolitic, Medieval și Antichitate târzie, arheologii având surpriza să descopere aici vestigii din Epoca de piatră, fragmente ceramice, în total 45 de vase întregi sau întregibile, fragmente de pereți, fragmente de podină, unelte din piatră șlefuită și un obiect din metal, un pandantiv din cupru.
"Am descoperit gropi cu materiale din Epoca de piatră, lucru foarte interesant. Nu mă așteptam să găsesc o asemenea bogăție de materiale arheologice din Epoca de piatră. Datarea lor este între 4.700-4.500 înainte de Hristos. Materialul a fost descoperit în gropi, este fragmentar, este aruncat, nu am găsit o locuință sau urmele unei locuințe ci am găsit fragmente de pereți, fragmente de podină, fragmente de la o locuință aruncate în gropi, alături de semințe carbonizate, care ar fi de mei, după cum am identificat noi macroscopic. Pot fi și plante sălbatice, ele sunt trimise la analiză la Institutul de Arheologie din București. Am găsit fragmente ceramice tipice pentru Epoca pietrei, pentru una din cele mai frumoase civilizații ale Epocii pietrei, civilizația Boian. Materialele ceramice sunt lustruite, decorate cu caneluri fine, sunt excizate și încrustate, decorate cu linii, cu incizii, dar și câteva unelte din piatră șlefuită și un obiect din metal, din cupru. Am descoperit un pandantiv din cupru", a dezvăluit dr. Pandrea.
Descoperirile făcute în necropola din situl arheologic Brăilița au schimbat părerea arheologilor despre populația care a trăiti aici între secolele între secolele VIII-X după Hristos.
Șeful Secției Istorie din cadrul Muzeului Brăilei "Carol I" a ținut să sublinieze faptul că, dacă ar fi acceptat propunerea Direcția pentru Cultură Brăila, de a săpa exclusiv în zona sitului Brăilița, foarte probabil vestigiile arheologice din necropola de incinerație ar fi fost astăzi distruse.
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News


























