Sute de copii, preșcolari, elevi și liceeni, însoțiți de cadre didactice și părinți, au ținut să fie prezenți al Ziua Porților deschise la IJJ Brăila

Vineri, 31 martie a.c., la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila, a avut loc evenimentul „Ziua Porților Deschise”, activitate prilejuită de împlinirea a 173 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române.

Inspectoratul și-a deschis porțile la ora 10:00, atunci când au început să sosească grupuri de preșcolari, elevi și liceeni din municipiu și județ. Cu această ocazie, în prezența a sute de copii și a cadrelor didactice care însoțeau grupurile, s-au desfășurat exerciții demonstrative, în cadrul cărora au fost exemplificate câteva dintre atribuțiile pe care le îndeplinește astăzi Jandarmeria Română.

Patru conductori alături de câinii de serviciu au „defilat” în fața mulțimii, pentru prezentarea patrupedelor: Ebu (alintat „Fedor”),  Col („Jack”), Ciw („Lord”) și Tuda. Ulterior, după ce s-au lăsat admirați, câinii au executat un exercițiu de disciplinizare, spre deliciul celor mici, dar și de prindere a unor persoane care nu s-au supus somațiilor echipajului de jandarmerie.

Luptătorii din cadrul Detașamentului 1 Jandarmi Mobil au efectuat exerciții demonstrative de autoapărare și intervenție profesională. Au fost urmărite viteza, precizia și controlul luptătorilor.

A urmat un exercițiu în care un echipaj de jandarmerie a exemplificat aplicarea unor măsuri tactice polițienești în cazul unei persoane care avea asupra sa o armă albă.

Cei care au încheiat seria exercițiilor demonstrative au fost luptătorii antitero din cadrul I.J.J. Brăila. Infractorii au atacat o mașină blindată de transport valori. Jandarmii aflați în mașina blindată au anunțat că sunt atacați, iar în cel mai scurt timp, echipajul antitero a intervenit. A fost constituită o celulă de lunești și una de asalt. După un „schimb de focuri”, infractorii au fost neutralizați de jandarmi, iar mașina blindată de transport valori și-a continuat traseul. În această demonstrație de intervenție au putut fi observate dotările specifice: armament, cască antiglonț, vestă antiglonț, scut balistic, dar și modul profesionist de intervenție.

Totodată, în curtea IJJ Brăila au fost amenajate standuri cu tehnica de luptă și armamentul din dotare, dar și cu oferta educațională.

ImagineImagine

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.