Transportatori de persoane amendați de poliția rutieră Brăila

Astăzi, 13 ianuarie a.c., în intervalul orar 07:00-09:30, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, au desfășurat, pe raza de competență, o acțiune pe pe linia verificării legalității transportului de persoane.

Acțiunea a vizat verificarea legalității transporturilor rutiere de persoane, prin verificarea deţinerii documentelor necesare efectuării transportului public de persoane de către operatorul de transport şi de conducătorul auto; verificarea respectării traseului şi a graficului de circulaţie cu opririle aferente.

Totodată s-a urmărit respectarea capacităţii maxime de încărcare ale autovehiculelor de transport persoane, avându-se în vedere situaţiile în care persoanele sunt transportate în picioare și s-a verificat respectarea numărului maxim de locuri pe scaune prevăzute în certificatul de clasificare al autovehiculului, faţă de numărul maxim de locuri prevăzut în certificatul de înmatriculare al autovehiculului, după caz.

Totodată, polițiștii au testat cu aparatul etilotest pe toți conducătorii de autovehicule care efectuează acest gen de transport, au verificat valabilitatea inspecţiei tehnice periodice a autovehiculului și au urmărit depistarea activităților ilegale de transport rutier de persoane.

În cadrul activităților desfășurate, cei 8 polițiști rutieri angrenați în acțiunea desfășurată vineri dimineață, au verificat 68 de autovehicule destinate transportului de persoane, fiind aplicate 6 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 13.580 de lei.

Astăzi, la ora 07:10, polițiștii au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un microbuz, pe Șoseaua Râmnicu-Sărat din municipiul Brăila, care efectua activități de transport persoane contracost, cursă regulată, fără a elibera legitimații de călătorie persoanelor transportate, conform tarifelor de transport aferente. Șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 4.000 de lei.

De asemenea, la ora 08:15, polițiștii au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autobuz, pe Calea Călărașilor, efectuând activități de transport persoane contracost, cursă regulată, fără a utiliza cartelă tahograf pentru autovehiculul dotat cu aparatură de înregistrare. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 9.000 de lei,.

Pentru contracararea aspectelor negative în trafic şi prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţia rutieră va continua acţiunile şi controalele pe sectoarele de drum din municipiu și județ.

Imagine

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.