Trei brăileni căutați de poliție după un scandal într-un cafe bar

Azi-noapte, în jurul orei 03:55, polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică, în timp ce patrulau pe raza municipiului Brăila, au observat trei bărbați ce aveau asupra lor obiecte contondente cu care loveau ușile și geamurile unui bar din cartierul Vidin.

La vederea polițiștilor cei trei bărbați au fugit, iar din primele cercetări a rezultat faptul că aceștia ar fi avut un conflict cu alți patru brăileni aflați în incinta societății.

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a doi dintre bărbați, cu vârstele de 41 și 45 de ani, ambii din Brăila, aceștia fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Toate persoanele implicate în eveniment au fost identificate, în continuare fiind desfășurate activități de localizare a celor trei brăileni care loveau cu săbiile în ușile și geamurile respectivei socirtăți comerciale.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și tulburare a ordinii și liniștii publice.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.