Trei minori bănuiți de furturi repetate dintr-un magazin

În data de 10 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei de poliţie rurală Pogoanele, au identificat principalii bănuiţi de comiterea unor furturi dintr-o societate comercială.

Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că la începutul lunii aprilie a.c., trei minori cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani, din Buzău, Brăila şi Bucureşti, ar fi pătruns prin efracţie în mai multe rânduri şi ar fi sustras bani, bunuri alimentare şi nealimentare dintr-un magazin de pe raza localităţii Ruşeţu. Ulterior comiterii faptei, minorii s-ar fi deplasat în municipiul Buzău, de unde şi-ar fi achiziţionat telefoane mobile, articole sportive şi vestimentare.

Prejudiciul a fost estimat la 9000 de lei, fiind recuperat şi restituit părţii vătămate în procent de 90%.

A fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat iar cercetările sunt continuate de poliţiştii Postului de poliţie Ruşeţu în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuiţilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.