Tribunalul Brăila și-a reluat programul cu publicul

Colegiul de Conducere al Tribunalului Brăila a aprobat, în ședința din 12 ianuarie 2021, reluarea programului cu publicul la toate departamentele instanței.

Potrivit unui comunicat transmis de Biroul de Informare și Relații Publice, noul program al Arhivei și Registraturii Tribunalului Brăila este de luni până joi, în intervalul orar 9.00 – 12.00.

„Reamintim că programările realizate online, la adresa cagl.ro/programari vor fi solutionate cu prioritate. În continuare, documentele care trebuie depuse la dosare pot fi transmise și la număr de fax:: 0239.612.608 sau la adresa de e-mail: [email protected] sau prin poștă”, se arată în comunicatul Tribunalului Brăila.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.