Tulcean cu permis de conducere necorespunzător, depistat de polițiștii de frontiera brăileni, la volanul unui tractor neînmatriculat

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila  efectuează cercetări pe numele unui bărbat care a fost depistat în trafic conducând un ansamblu rutier format dintr-un tractor și o remorcă, ambele neînmatriculate şi fără a deține un permis de conducere corespunzător.

La sfârșitul săptămânii trecute, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila au oprit pentru control, pe DJ 222L, în localitatea Carcaliu, un ansamblu rutier format dintr-un tractor și o remorcă ce nu aveau aplicate plăcuțe cu număr de înmatriculare sau înregistrare. Ansamblul de vehicule era condus de tulceanul M.S., în vârstă de 45 de ani.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, s-a constatat că bărbatul care conducea ansamblul rutier respectiv este posesorul unui permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte ansamblul, iar tractorul și remorca atașată nu sunt înregistrate sau înmatriculate.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat și tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.