Un bărbat din Jirlău a fost reținut pentru 24 de ore după ce a fost depistat la volanul unei autoutilitare deși avea permisul de conducere anulat și era și sub influența alcoolului

Miercuri, 28 iulie a.c., poliștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Făurei l-au reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore pe un bărbat, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui vehicul de către o persoană al cărei permis i-a fost anulat.

În fapt, la data de 28 iulie, în jurul orei 09:00, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Făurei au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 59 de ani, din comuna Jirlău, în timp ce conducea o autoutilitară, pe DJ 203, în afara localității Jirlău. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul avea dreptul de a conduce anulat.

De asemenea, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Brăila.

La data de 29 iulie a.c., acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei cu propunere de sesizare a instanței de judecată în vederea arestării preventive pentru 30 de zile.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.