Un brăilean conducea un autoturism cu înmatricularea expirată de un an și sub influența băuturilor alcoolice

Azi noapte, 15 septembrie a.c., în jurul orei 01:15, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Brăila au oprit în trafic, un tânăr, în vârstă de 30 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 212, pe raza localității Tichilești.

De asemenea, întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că autoturismul condus are înmatricularea suspendată din data de 02.09.2021, motiv pentru care șoferul a fost sancționat contravențional pentru neperfectarea documentelor în termenul legal de 90 de zile conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu amendă în valoare de 1.305 lei și reținerea certificatului de înmatriculare.

Astfel, pe numele său a fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.