Un brăilean se deplasa haotic cu autoturismul pe DN2B. Șoferii aflați în trafic au semnalat aspectul la 112

Marți, 30 august a.c., în jurul orei 15:30, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Brăila, au fost sesizați prin apel la numărul unic de urgență 112 cu privire la faptul că pe DN 2B, dinspre municipiul Brăila către localitatea Lacu Sărat se deplasează un autovehicul în mod haotic.

Polițiștii au identificat autoturismul și l-au oprit în trafic, la volan fiind un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din Brăila, în timp ce conducea autoturismul pe DN2B, între localitatea Lacu Sărat și Silistraru.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele său a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

”Nu uitați, atitudinea preventivă vă poate salva din multe situaţii neplăcute! În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist, ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă!” au transimis polițiștii brăileni. 

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.