Un elev de la Liceul Anghel Saligny și-a înjunghiat un coleg în pauza dintre cursuri

Marți, 8 noiembrie, în jurul orei 11:20, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112, cu privire la faptul că un tânăr ar fi fost înțepat în zona piciorului cu un cuțit. Evenimentul s-a petrecut într-un părculeț din apropierea Liceului Tehnologic Anghel Saligny din municipiul Brăila.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele cercetări se pare că un minor, în vârstă de 15 ani, în timp ce se afla într-un părculeț de copii din zona intersecției străzii G-ral Eremia Grigorescu cu strada Roșiori, în pauza dintre cursuri, l-ar fi înțepat cu un cuțit, în zona posterioară a piciorului stâng, pe un alt minor în vârstă de 15 ani, din Brăila, ambii fiind colegi în cadrul aceleiași instituții de învățământ din municipiu. După săvârșirea faptei, minorul în vârstă de 15 ani, ar fi revenit la cursuri. 

Minorul agresat a suferit leziuni, motiv pentru care a solicitat acordarea de îngrijiri medicale, fiind transportat la spital. 

Polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică au identificat autorul, în incinta instituției de învățământ de pe raza municipiului, iar într-o borsetă, asupra unui alt minor în vârstă de 14 ani, coleg al celor doi minori implicați în eveniment, a fost găsit un cuțit care se pare că ar fi fost folosit la săvârșirea faptei. 
 
În cauză a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.