Un tânăr de 19 ani a pierdut controlul volanului și a intrat în stâlpul pentru semaforul pietonal

Astăzi, în jurul orei 13.25, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe Calea Călărașilor, din municipiu, ar fi avut loc un accident rutier.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au stabilit că un tânăr, în vârstă de 19 ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Călărașilor, dinspre Șoseaua Buzăului către Primărie, după intersecția cu Bulevardul Dorobanților, ar fi pierdut controlul direcției volanului și a lovit un stâlp pe care este amplasat semaforul pietonal. 

În urma impactului, se pare că autoturismul ar fi luat foc, fiind stins cu rapiditate de polițiști locali, până la sosirea pompierilor.

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a unui tânăr, în vârstă de 20 de ani, din Tulcea, pasager în autoturism, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

ImagineImagine

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.