Un tânăr de 24 de ani băut și fără permis se plimba în toiul nopții cu mașina pe Calea Galați din municipiul Brăila

Duminică, 7 noiembrie a.c., în jurul orei 02:10, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila au observat pe un brăilean, în vârstă de 24 de ani, în timp ce se afla oprit, cu luminile pe avarii, într-un vehicul pe Calea Galați, din municipiul Brăila.

Jandarmii au constatat că tânărul emana halenă alcoolică, la fața locului prezentându-se și polițiști din cadrul Biroului Rutier care l-au testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, precum și conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere.

   

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.