Un tânăr din Zăvoaia, fără permis, nu a oprit la semnalele polițiștilor și s-a oprit cu mașina într-un indicator rutier și o masă de beton

În noaptea de 17 septembrie a.c., în jurul orei 04:30, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Viziru au efectuat semnal regulamentar de oprire în trafic a unui autoturism, pe DJ 211 în localitatea Zăvoaia, însă acesta nu s-a conformat. 

Polițiștii au procedat la urmărirea în trafic a acestuia, care, la intersecția cu DJ 203R, a lovit un indicator rutier și o masă de beton aferentă unei parcări. După impact, conducătorul auto a coborât din autoturism încercând să fugă pe câmp, însă a fost prins și imobilizat de către polițiști, fiind ulterior condus la sediul poliției în vederea continuării cercetărilor. 

Polițiștii au stabilit identitatea persoanei în cauză, fiind vorba de un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din comuna Zăvoaia. 

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.