Un vânător italian s-a ales cu dosar penal pentru nerespectarea Legii privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic

În dimineața zilei de 19 octombrie a.c., în jurul orei 12:30, polițiștii din cadrul B.A.E.S.P. au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea braconajului cinegetic, iar pe fondul de vânătoare Batogu a fost identificat un vânător ce nu respecta condițiile impuse în autorizația de vânătoare.

În fapt, pe fondul de vânătoare, un bărbat, în vârstă de 72 de ani, cetățean italian, a participat la o partidă de vânătoare pentru specia ciocârlie și ar fi vânat 68 de exemplare, însă avea autorizație pentru 25 de exemplare.

Astfel, cele 68 de exemplare de vânat din specia ciocârlie, arma, precum și muniția au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vânătoare fără respectarea condițiilor înscrise în autorizația de vânătoare, conform Legii nr. 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.