Vasile Varga, deputat PNL: ”Ludovic Orban la Palatul Victoria și Klaus Iohannis la Cotroceni – garanția căii spre normalitate!”

 

Câștigarea primului tur al alegerilor prezidențiale le-a oferit liberalilor încrederea, de care aveau nevoie, din partea unui electorat, care a dovedit că își dorește o schimbare.

Primul tur al alegerilor prezidențiale este al doilea scrutin pe care PSD îl pierde în Brăila, în încercarea de a scăpa de eticheta de ”oraș roșu”.

România a pornit pe un drum ireversibil, la capătul căruia trebuie să fie o societate bazată pe valori și principii, pe profesionalism și mult echilibru. România normală nu este doar o slogan de campanie! România normală este o stare în care noi, liberalii, credem cu adevărat. România normală înseamnă meritocrație, înseamnă legi clare și ferme, înseamnă respectarea unor angajamente.

Putem construi această țară, în care fiecăruia să-i fie drag să trăiască, în care fiecare om să se simtă cu adevărat respectat de un stat care trebuie să se afle mereu în slujba sa și nu invers. În 10 noiembrie, prin victoria zdrobitoare a lui Klaus Iohannis în primul tur, românii au arătat că vor un asemenea stat. După 30 de ani de la Revoluție, românii nu mai vor să stea deoparte, aleg binele de rău și minciuna de adevăr”, a declarat deputatul Vasile Varga.

Liberalul a atras atenția asupra faptului că într-un timp foarte scurt, de la instaurarea noului Guvern și până în prezent, PNL și-a conturat calea spre a aduce România la normalitate.

Este suficient să ne gândim că, în numai două săptămâni de guvernare liberală, cabinetul Ludovic Orban a decis restructurarea Guvernului de la 26 la 16 ministere, organizarea primului tur al alegerilor prezidențiale în condiții civilizate, nominalizarea Comisarului European din partea României, Adina Vălean, desecretizarea Dosarului 10 august 2018, eliberarea din funcție a peste o sută de demnitari publici numiți de PSD. Așa începe normalitatea, cu decizii luate cu gândul la oameni. Sunt unul dintre cei care cred că Ludovic Orban la Palatul Victoria și Klaus Iohannis la Cotroceni garantează această cale spre normalitate.

Pe 24 noiembrie, stă în puterea fiecăruia dintre noi să punem umărul la această construcție, la România normală! Absența de la urne nu este o soluție. Soluția este Klaus Iohannis!”, este îndemnul deputatului liberal Vasile Varga.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.