Vernisajul primei etape a expoziției internaționale de artă „40+ Dan Tudor Truică și prietenii”

Consiliul Judeţean Brăila, Primăria Municipiului Brăila, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Brăila și Uniunea Artiștilor Plastici din România filiala Brăila organizează vernisajul primei etape a expoziției internaționale de artă „40+ Dan Tudor Truică și prietenii”, în data de 08 iulie 2021, ora 18.00 , la Galeria de Artă Brăila, din Piața Traian nr.2, un eveniment de anvergură, un proiect de suflet, o prelungire a manifestărilor similare din anii precedenți organizate sub egida TRUICART Events Brand în țară și străinătate.

Artiștii care semnează expoziția, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România, sunt nume afirmate ale simezelor actuale și este curatoriată de artistul plastic Dan Tudor Truică.  

Expoziția va fi deschisă în perioada 8-28 iulie 2021 și, indiferent de tehnica abordată de artiștii acestei manifestari, demonstrează înca o dată acuratețea unui mesaj vizual contemporan racordat la cele mai noi tendințe europene.

Evenimentul se va desfășura live pe pagina de Facebook a organizatorului – Centrul.de.Creatie.Braila.           

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.