Vernisajul Simpozionului de Artă Plastică

Consiliul Judeţean Brăila, Primăria Municipiului Brăila, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Brăila organizează în data de 08 iulie 2021, ora 1400, vernisajul Simpozionului de Artă Plastică (Tabăra de Pictură), ediția 2021.

Tema concursului  din acest an a fost Peisaj Floral și a atras un număr de 109 concurenți din Brăila, Otopeni, Bucureşti, Constanţa, Braşov, Piteşti, Iaşi, Corbeanca, Ploieşti, Craiova, Piatra-Neamţ, Săcele, Câmpia Turzii, Băicoi, Râşnov, Alba Iulia, înscriși la cele două secțiuni, pictură și respectiv desen, cu 109 lucrări aferente.

 În prezența juriului de specialitate alcătuit din Tudor Șerban – președinte, Florentina Giol și Hugo Mărăcineanu – membri, vor fi anunțați câștigătorii concursului național, ce își vor adjudeca premiile, după cum urmează:  Premiul I – 400 lei, Premiul II- 300 lei, Premiul III- 200 lei și 3 Mențiuni a câte 100 lei.

 Evenimentul se va desfășura în Sala ProArte a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Brăila  și va fi transmis live, pe pagina de Facebook a organizatorului – Centrul.de.Creatie.Braila.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.