Veste neplăcută pentru românii care și-au planificat vacanțe în Grecia

Românii care și-au planificat o vacanță în Grecia, în această săptămână, vor avea parte de o surpriză neplăcută. Atât autoritățile elene, cât și Ministerul Afacerilor Externe au transmis avertismente în privința temperaturilor caniculare.

Cetățenii români care se află în Grecia, tranzitează ori au planificată o vacanță, în această țară, în perioada 11-17 iulie, sunt avertizați în privința unui cod roșu de caniculă.

Temperaturile urcă până la 43 de grade Celsius

Temperaturile din această perioadă sunt cu 5-7 grade Celsius peste media anuală normală. Mai precis, valorile ar urma să atingă până la 43 de grade Celsius, potrivit informațiilor transmise de Serviciul local de Meteorologie al Republicii Elene (EMY), preluate și de Ministerul Afacerilor Externe. Avertismentul de cod roșu de caniculă este valabil pentru întreg teritoriul ţării, începând de marți, până luni, 17 iulie.

Grecia a emis şi o avertizare cu privire la creşterea riscului apariţiei incendiilor forestiere, producerea acestora fiind favorizată de temperaturile extrem de ridicate, gradul foarte scăzut de umiditate al combustibililor naturali (crengi, vegetaţie, frunze, ace de pin uscate) şi existenţa condiţiilor de propagare rapidă a unor potenţiale focare, din cauza intensificării vitezei vântului.

MAE le reaminteşte cetăţenilor români că legislaţia elenă interzice şi sancţionează drastic orice activitate în aer liber care poate produce scântei sau foc şi poate genera, astfel, apariţia unui focar de incendiu.

Informații pentru turiștii români

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106710035 şi Consulatului General al României de la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi numărul de telefon de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă: +306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic: +306946049076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web atena.mae.ro, salonic.mae.ro, ec.europa.eu, www.meteoalarm.org, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”, care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Sursa: Tabu.RO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.