Un incendiu care a pornit inițial de la un scurtcircuit a fost alimentat și a cuprins întreaga locuință, când butelia la care găteau proprietarii a explodat. Evenimentul s-a produs în noaptea de joi spre vineri și, cu toate că proprietarii se aflau în locuință, nu au existat victime.

Incendiul a pornit la o locuință de pe strada Arad, din cartierul Lacu Dulce. Intervenția promptă a pompierilor nu a salvat locuința, fiind afectat acoperișul casei, dar și gardul vecinilor.

Pompierii au intervenit cu trei autospeciale cu apă și spumă, iar la fața locului s-a prezentat o ambulanță SMURD. Vecina locuinței afectate, căreia i-a fost distrus gardul, a suferit atacuri de panică și a fost transportată la spital.

 

 

Articolul precedentUn tir care aducea marfă la Penny Market a rupt un stâlp de electricitate
Articolul următorDunărea II Brăila întâlnește pe UAIC CNOT Iași