Video: Proteste ale fermierilor brăileni

Protest al fermierilor brăileni desfășurat astăzi între orele 12.00 și 15.00, în paralel, în municipiu, pe platoul din fața Prefecturii, în orașul Ianca, în intersecția DN 2B cu DJ 211, și în comuna Viziru, în intersecția DE 584 cu DJ 211A. Acțiunile sunt organizate de Asociația Producătorilor Agricoli (APA) Brăila, în calitate de membru afiliat al Alianței pentru Agricultură și Cooperare.

Agricultorii sunt nemulțumiți de faptul că importul de cereale din Ucraina a dezechilibrat piața din România și a determinat o scădere substanțială a prețurilor cu care fermierii români reușesc să își vândă propriile recolte.

Protestul din fața Palatului Administrativ este unul obișnuit, cu pancarte și vuvuzele, însă la celelalte două acțiuni din județ sunt aduse și utilaje.

Niculina Gheorghiță, membru în Consiliul Director al Asociației Producătorilor Agricoli Brăila, prezentă astăzi la mitingul din fața Palatului Administrativ, a declarat că revendicările protestatarilor sunt legate de „distorsiunile din piața cerealelor” provocate de importul grânelor din Ucraina. 

 

Fermierii brăileni au următoarele solicitări adresate autorităților naționale și europene:

1. Separarea în vămile românești a fluxurilor de mărfuri agricole, în funcție de proveniență, respectând culoarele de tranzit destinate Ucrainei.

2.Asigurarea trasabilității importurilor printr-un control strict al calității și evitarea ambiguităților legate de originea mărfurilor agricole.

3.Activarea urgentă a măsurilor de salvgardare (a suspendării concesiilor tarifare) acordate prin REGULAMENTUL (UE) 2022/870 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2022 și revenirea la taxa vamală de bază. Suspendarea tarifelor de import și a barierelor în comerțul cu Ucraina a fost un angajament comun al UE, dar efectele sale sunt suportate în mod disproporționat de statele membre din proximitatea geografică a Ucrainei.

4.Calcularea riguroasă a pagubelor suferite de fermierii români și identificarea unor surse alternative de finanțare europeană, din care aceștia să fie compensați în baza unui mecanism de distribuție echitabil, pe întreaga durată a aplicării măsurilor de suspendare a taxelor vamale de import pentru comerțul cu Ucraina.

5.Suspendarea, pe întreaga durată a concesiilor vamale pentru produsele din Ucraina, a aplicării strategiei «De la fermă la consumator», a restricțiilor/condiționalităților cuprinse în PNS, concomitent cu evitarea elementelor neproductive (pârloagă) pe terenurile agricole și renunțarea la țintele stabilite fără o bază științifică pentru reducerea utilizării produselor de protecție a plantelor.

 

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.