VIDEO ȘOCANT Șofer care putea să producă o tragedie: „Mi se fâlfâie! Da, îl omoram pe ăla, care-i problema? Am asigurare la mașină, mă p.. pe el!”

Un șofer care a fost filmat de o cameră de bord în timp ce face o depășire periculoasă și forțează un alt șofer să iasă de pe carosabil i-a amenințat cu bătaia pe ceilalți șoferi prin stația radio. Incidentul revoltător este prezentat de www.realitateadesuceava.net. 

Incidentul s-a produs joi după-amiază, pe DN 17, în județul Suceava, la intrare între localitățile Molid și Frasin. Șoferul autoturismului Mercedes cu numărul SV 84 AEB este filmat de o cameră de bord în timp ce se angajează în depășirea unui TIR pe line continuă, în curbă la dreapta, fără niciun fel de vizibilitate. Din sens opus circula regulamentar un SUV al cărui șofer a fost nevoit să iasă de pe carosabil pentru a evita impactul. 

Bărbatul a fost admonestat de ceilalți șoferi prin stația radio după ce s-a plâns că șoferul TIR-ului nu l-ar fi lăsat să-l depășească.

„Omule, tu ești sănătos la cap? În curbă la dreapta, pe linie continuă tu te-ai băgat în depășire și el nu te-a lăsat?”, l-a întrebat șoferul care a filmat întreaga scenă. „Îți trebuie și oleacă de minte în bostanul acela”, a spus un alt șofer. 

Acesta a fost momentul în care șoferul Mercedesului a trecut la amenințări: „Vorbește frumos că eu știu care ești tu. Ai grijă! Vezi poate te parchezi înainte de Suceava și ți-o iei în gură.”

„Mi se fâlfâie de filmarea ta. Da, îl omoram pe ăla, care-i problema. Am asigurare la mașină, mă p.. pe el! Dacă vrei dute în fața mea că intru și în tine, crezi că mi-e frică?”, a mai spus șoferul prin stația radio când i s-a atras atenție cu privire la prezența unui echipaj de poliție în acea zonă. 

În ultimii cinci ani, județul Suceava s-a aflat de fiecare dată pe primul loc în țară la numărul de persoane decedate în accidente rutiere. În spațiul public apar deseori imagini filmate pe drumurile din Suceava în care unii șoferi încalcă legislația rutieră și pun în periculo siguranța celorlalți participanți la trafic.

Oricât de grave ar fi abaterile suprinse în filmările camerelor de bord, IPJ Suceava nu se autosesizează și nu ia nicio măsură în astfel de situații.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.