Viitorul Ianca a reușit sâmbătă după amiază să obțină a doua victorie din acest sezon de play-out, pe terenul penultimei clasate din seria a II-a a Ligii a 3-a, Voința Limpeziș. Echipa antrenată de Viorel Tănase a câștigat cu 3-0 (2-0).
Viitorul Ianca a deschis scorul în minutul 3. Cosmin Chivu a recuperat o minge în propria jumătate de teren, apoi a pasat scurt la Dima, iar acesta a trimis în adâncime pentru Coman care a trimis din prima printre fundașii adverși pentru Dragoș Mucuță. Atacantul celor de la Ianca a preluat la circa 25 de metri și a înaintat până la marginea careului de 16 metri, de unde a trimis pe lângă portarul Șerban, ieșit în întâmpinare, 0-1.
În minutul 14 gazdele au avut o acțiune mai consistentă de atac, finalizată cu un șut din interiorul careului mare, ușor lateral dreapta, a lui Vladu, dar mingea a trecut pe lângă poarta lui Vlasie.
În minutul 17, Băluță l-a lansat pe partea stângă pe Ciochină, urcat în atac, acesta a pătruns până aproape de linia de fund a terenului și a centrat în mijlocul careului, iar Petrache a trimis de la 11 metri în poarta gazdelor, 0-2.
Gazdele au înmcercat să iasă mai mult la atac și au încercat cu pase lungi spre careul celor de la Ianca, dar fără sorți de izbândă. În minutul 30, la un corner de pe partea dreaptă, bătut pe prima bară, la șase metri, Coman a reluat cu capul pe lângă poartă, iar câteva secunde mai târziu, același Coman a șutat de la 18 metri, dar peste poarta apărată de Șerban. În minutul 41 Marius Dima a executat o lovitură liberă de la circa 40 de metri, direct pe poartă, iar portarul gazdelor a respins cu dificultate în lateral. În minutul 45+2 Dima a executat o lovitură liberă de la centrul terenului și a trimis în careul mic, dar Băluță a reluat cu capul, din 4 metri, lateral stânga, în portarul gazdelor, care a respins.
Repriza a doua a fost ceva mai echilibrată, dar fără mari ocazii de gol. În minutul 68 Al. Lazăr a încercat un șut de la circa 25 de metri, dar mingea a trecut pe lângă poartăm iar în minutul 71 Chalbi Wald a șutat de la 17 metri, din cădere, dar Vlăsie a reținut fără probleme.
În minutul 82, Vlăsie a degajat lung până în terenul advers, Coman a deviat cu capul spre stînga, la Cheleș, care a pătruns în careu și a recentrat în fața porții, iar marius Coman, venit din spate, a trimis în poartă de la 7 metri, 0-3.
În minutul 88, Denis Andrei și Vicențiu Micu și-au plătit polițe gratuite la centru terenului și ambii jucători au văzut cartonașul roșu.
Voința Limpeziș: Șerban – Ursu, Banu (min. 46 Harbuz), Bratu, Younes Hamza, Al. Lazăr, F. Mihai (min. 72 S. Păun), Pucheanu, V. Micu, Vladu (min. 67 Fl. Marin), M. Chivu (min. 67 Chalbi Wald).
Viitorul Ianca: Vlăsie – M. Iordache, Dan Popa, Moroianu, Ciochină – C. Chivu (min. 77 D. Andrei), M. Dima (min. 85 Păvălache), A. Petrache (min. 85 L. Coteț), R. Băluță (min. 59 Cheleș) – D. Mucuță (min. 59 Ad. Postolea), M. Coman
Etapa viitoare, Voința Limpeziș va juca în deplasare, la Dinamo Bacău, iar Viitorul Ianca va întâlni pe teren propriu pe CSM Focșani, Meciurile din etapa a 3-a a play-outului Ligii a 3-a se vor juca vineri, 14 aprilie, de la ora 17.00.
Sursa: Realitatea de Braila