Vremea 4 decembrie – Iarna își intră în drepturi în mai multe regiuni din țară

În regiunile intracarpatice cerul va fi variabil, însã pe arii restrânse vor fi nori joşi sau ceaţã, cu o probabilitate mai mare în Transilvania şi Câmpia de Vest. În restul teritoriului nebulozitatea va persista, pe alocuri vor fi precipitaţii predominant sub formã de ploaie şi condiţii de polei, iar pe suprafeţe mici se va forma ceaţã. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri în sudul Banatului şi în zona Carpaţilor Meridionali, cu rafale în general de 55…65 km/h. Temperaturile minime, în marea lor majoritate apropiate de cele specifice datei, se vor situa între -5 şi 6 grade.

În Moldova sudică și în nordul Munteniei: înnorări și, poate, câțiva stropi de ploaie după lăsarea serii. Maximele ajung pe la 4…5 grade – valori normale pentru data din calenda

În nordul Transilvaniei și în Maramureș prindem vreme mai bună. După ce se ridică ceața matinală, iese puțin soarele și se face mai cald decât ar fi normal la această dată. Maximele ajung pe la 9…10 grade.

În Oltenia, înnorările persistă pe tot parcursul zilei. Ploile apar la apropierea serii și pe timpul nopții, iar maximele se mențin la valori similare cu cele de ieri și vor fi cel mult 6 grade.

În sud cerul rămâne acoperit și o să plouă mai ales pe seară și la noapte. Vântul prinde putere la munte și temperaturile se opresc tot la 6 grade, în Lunca Dunării.

În București cerul va fi noros, trecãtor va burniţa, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura minimã, apropiatã de cea specificã datei, va fi de 0…2 grade.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.