Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane

Poliţiştii brăileni s-au alăturat, şi anul acesta, reprezentanţilor Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane, în demersurile informativ – preventive organizate la nivel naţional, în intervalul 18-22 octombrie 2021, pentru marcarea Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane – 18 octombrie. Activităţile din judeţul Brăila s-au derulat de reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, Centrului Regional împotriva Traficului de Persoane Galaţi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila şi ai Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila.

Demersurile oamenilor legii au urmărit conştientizarea populaţiei cu privire la implicaţiile traficului de persoane şi comportamentele pe care trebuie să le adopte pentru a nu întreţine această formă de abuz sau pentru a nu ajunge în situaţia de victimă.

În acest scop, beneficiarii au fost informaţi despre formele de manifestare a traficului de persoane, profilul traficanţilor, etapele recrutării, urmările pe care le are traficul de persoane asupra victimelor, principalele măsuri care trebuie adoptate pentru prevenirea traficării şi instituţiile la care pot apela pentru a obţine informaţii, pentru a solicita ajutor sau a semnala o situaţie de traficare a unei persoane, fiind promovat şi help-line-ul Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane – 0.800.800.678.

În ceea ce-i priveşte pe tineri, pornind de la rolul pe care internetul îl poate avea în racolarea victimelor traficului de persoane, informaţiile transmise au vizat în mod deosebit  riscurile la care se expun prin utilizarea reţelelor de socializare fără luarea unor minime măsuri de protecţie a datelor personale şi le-au fost transmise recomandări pentru utilizarea în siguranţă a internetului, precum şi pentru gestionarea eventualelor abuzuri din mediul on-line.

Pentru a evita pericolul şi a nu deveni victimă a traficului de persoane, oamenii legii vă recomandă:

  • Nu vă încredeţi orbeşte în promisiunile şi ofertele celor din jur. Chiar dacă propunerile de muncă/studii ori călătorii în străinătate vin din partea unui prieten sau a unei cunoştinţe, verificaţi în detaliu oferta şi asiguraţi-vă de veridicitatea acesteia prin mai multe mijloace
  • Evitaţi ofertele care presupun munci aparent uşoare şi câştiguri considerabile într-un timp scurt: saloane de masaj, studiouri de videochat, cluburi de noapte, agenţii de manechine şi fotomodele etc.
  • Nu acceptaţi să plecaţi la muncă în străinătate doar în baza unor promisiuni verbale, ci doar după ce aţi intrat în posesia unui contract de muncă întocmit în cel puţin 2 exemplare şi redactat în limba română
  • Evitaţi semnarea unui contract cu specificaţii evazive, de genul : „şi alte tipuri de activităţi”  sau „toate activităţile solicitate de angajator”
  • Refuzaţi orice angajament care ar putea duce la şantajarea dvs. (plata unor servicii, a transportului etc.)
  • Asiguraţi-vă că deţineţi resurse financiare suficiente pentru a vă întreţine, până la obţinerea autorizaţiei de muncă şi/sau încasarea primelor venituri din salariu
  • Înainte de a pleca în străinătate anunţaţi o persoană de încredere unde, cu cine şi cum plecaţi din ţară
  • Stabiliţi o parolă pe care să o folosiţi în comunicarea cu persoanele din ţară, în situaţia în care aveţi probleme şi nu puteţi transmite acest lucru în mod direct
  • Faceţi mai multe copii ale documentelor de călătorie şi păstraţi-le în locuri diferite;
  • Notaţi-vă datele de contact ale ambasadei/consulatului României din ţara de destinaţie.

 

ATENŢIE! Nu predaţi nimănui paşaportul sau alte acte privind identitatea (cu excepţia oficialităţilor  de la frontieră, poliţiei sau jandarmeriei)!

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.