105 operatori economici, verificați de Poliția Locala! Jysk Romania, sancționată cu 12.800 de lei!

 

Poliţiştii locali din cadrul Biroului Inspecţie Comercială și-au desfășurat activitatea conform  prevederilor Legii nr.155/2010 privind atribuţiile de control în domeniul activităţii comerciale stabilite prin fișa postului și a actelor normative în vigoare, a tematicilor nr.165/10.01.2018, nr.166/10.01.2018, nr.67/10.01.2018 si a adresei  nr.464/23.01.2018 privind delimitarea pe zone de control în centrele comerciale și în supermarket-urile din Municipiul Brăila şi a altor dispoziţii primite, urmărind în limita competenţelor respectarea legislaţiei pentru care suntem abilitaţi.

Au fost verificaţi un număr de 105 operatori economici şi s-au aplicat 39 sancţiuni contravenţionale în valoare de 18.800 lei pentru nerespectarea prevederilor H.C.L.M.nr.390/2016, H.G.nr.348/2004, Legii nr.12/1990 R după cum urmează:

– S.C.Sighinaș Daniela.S.R.L.; S.C.Zoryan Ferm.S.R.L. – sancţionate contravenţional conform H.C.L.M.nr.390/2016 – pentru nevizarea / lipsa avizului / autorizației de funcționare – valoare sancțiuni aplicate 5000 lei;

– S.C.Jysk Romania.S.R.L., S.C.SIEPCO  FAR.S.R.L. – sancţionate contravenţional conform H.G.nr.348/2004 – pentru neafișarea denumirii firmei la locul de desfășurare al activității – valoare sancțiuni aplicate 12.800 lei;

– S.C.Mirafiori.S.R.L. – sancţionată contravenţional conform Legii nr.12/1990 R – pentru neîndeplinirea condițiilor stabilite de lege – valoare sancțiune aplicată 1000 lei.

– Pentru încălcarea prevederilor Legii nr.12/1990 R privind prezentarea spre vânzare a produselor în alte locuri decât cele autorizate, a fost depistată și sancționată contravențional numita Gh.N., în vârstă de 30 ani, din mun.Galați, str.Dogariei, jud.Galați – cu amendă în valoare de 500 lei – fiind depistată  pe platoul din fața Primăriei municipiului Brăila, în timp ce oferea spre vânzare jucării din plastic.

S-au verificat în teren sesizările înregistrate la Biroul Inspecție Comercială în luna decembrie  2018 și s-a întocmit răspuns petenților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.