96 de candidați la posturile de directori au fost admiși la următoarea probă

Vineri, 15 octombrie, a avut loc proba scrisă din cadrul concursului pentru funcțiile de directori și directori adjuncți din unitățile de învățământ preuniversitare. Organizată de Inspectoratul Școlar Județean Brăila, proba s-a desfășurat la Colegiul Național “Ana Aslan”.

Un număr de 155 candidați au fost admiși să susțină examenul, după ce inițial s-au înscris 158 candidați, însă dosarele a trei profesori au fost respinse pentru că nu îndeplineau toate criteriile cerute prin metodologie. din cei 155 de candidați cinci au absentat, unul s-a retras și unul va susține examenul în sesiunea specială, fiind bolnav de COVID. Din cei 148 de candidați doar 96 au avut note peste 7.00 și au fost declarați admiși. Cea mai mare notă a fost 9.00

Potrivit programului afișat de Inspectoratul Școlar Județean Brăila se pot depune contestații și în zilele de sâmbătă și duminică, prin poșta electronică. 

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.