Duminică după amiază, la Cairo, jucătoarea de tenis Andreea Georgia Crăciu a trecut de primul tur al calificărilor la turneul ITF dotat cu premii de 100.000 de dolari. Sportiva născută la Brăila a trecut în trei seturi de poloneza Paula Kania, 7-5/ 3-6/ 11-9.
Georgia a început slab primul set și a fost condusă cu 0-3, dar a revenit și a câștigat patru gheme la rând. Poloneza a condus apoi cu 5-4, dar brăileanca a întors din nou și s-a impus în primul set cu 7-5. După cele 3 gheme la rând din setul I, în setul al doilea Georgia Crăciun a mai adăugat două gheme și a condus cu 2-0, apoi cu 3-1. De data aceasta a fost rândul polonezei să întoarcă, câștigând 5 gheme la rând, iar Georgia a cedat setul doi cu 3-6.
În decisiv Georgia a condus chiar cu 6-3, dar a ratat trei mingii de meci și poloneza a trecut la conducere, scor 8-9, după o dublă greșeală a jucătoarei din Brăila. Sportiva în vârstă de 20 de ani din Brăila a avut forța să treacă peste această dublă și a câștigat următoarele trei mingii, reușind să închidă setul cu 11-9.
În turul doi al calificărilor, Georgia Crăciun o va întâlni pe franțuzoaica Alice Rame, care a trecut în primul tur de Sabra faride din Egipt cu 6-1/ 6-0. Dacă va trece de jucătoarea din Franța, Georgia Crăciun va intra pe tabloul principal al turneului ITF de la Cairo.